Treci la conținutul principal

Etichetă: creație dramatică

Câștigătorul CONCURSULUI DE CREAȚIE DRAMATICĂ | ediția 2018

Juriul „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte” a desemnat câștigătorul acestei ediții!

Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului de Teatru Scurt s-a organizat „Concursul de creație dramatică dedicat piesei scurte”, care are ca scop încurajarea dramaturgiei românești originale, cu precădere a teatrului scurt.

Organizatorii nu sugerează o tematică anume, lăsând libertate de opțiune scriitorilor, criteriul de apreciere al pieselor fiind unul de ordin estetic. Singurul element impus este cel formal, cerut de rigorile teatrului scurt.

Anul acesta au fost înscrise în concurs 15 texte, care au fost citite și analizate de juriul alcătuit din criticii de teatru Claudiu Groza, Oana Borș și actorul Eugen Țugulea. În urma evaluării textelor, pornind de la premise ce țin de tehnica dramatică şi de valoarea artistică, au fost selectate trei texte finaliste:

  1. „Cu drona”, de Radu Popescu
  2. „Zloată sau Viitorul Președinte al României”, de Radu Popescu
  3. „Trecând prin ziduri, jurnal de repetiții”, de Edith Negulici

Piesa declarată câștigătoare, în deplin acord al membrilor juriului, este „Cu drona”, scrisă de domnul Radu Popescu, „un text proaspăt, tineresc, cu subiect amuzant și imprevizibil, domestic, extrem, contemporan, cu o doză de suspans și o scriitură care-i asigură un fast potențial scenic” (Claudiu Groza).

Textul va apărea în următorul număr al Revistei Familia și va fi trimis tuturor teatrelor din țară pentru a fi lecturat și, sperăm, pus în scenă.

Felicitări finaliștilor și, în special, câștigătorului!

De asemenea, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Oradea vă invităm la spectacolele lectură „SUB-SOUL”, text și regie de Crista Bilciu (sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 15:00, la Sala Arcadia), care a fost câștigătorul „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte” al ediției 2017 și „HALLO, SWITZERLAND!”, de Laurențiu Budău, regia Alexandru Rusu (duminică, 30 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Arcadia), care se numără printre textele finaliste ale ediției 2016. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare la Agenția Teatrului.

Ne vedem la Festivalul Internațional de Teatru Oradea!

 

CONCURSUL DE CREAȚIE DRAMATICĂ DEDICAT PIESEI SCURTE | ediția 2018

În cadul „CONCURSULUI DE CREAȚIE DRAMATICĂ DEDICAT PIESEI SCURTE”, ediția 2018, s-au înscris 15 texte, după cum urmează:

  1. Trecând prin ziduri, jurnal de repetiții, de Edith Negulici (București)
  2. Vedeta în devenire, de Roland Florin Voinescu (Constanța)
  3. Conversația cu piper și zâmbet, de Cristina Cozma (Timișoara?)
  4. Pactul, de Cristina Cozma (Timișoara?)
  5. Magnetofilie, de Laurențiu Budău (Bacău)
  6. Orice viață începe de mai multe ori, de Ștefan Caraman (Tulcea?)
  7. Drona, de Radu Popescu (București)
  8. Șase luni de absențe nemotivate, de Oana Maria Tudoran (Timișoara)
  9. Îmbracă-mă în cea mai frumoasă privire a ta, de Florina Dumitrescu (București)
  10. Îngeri pe muchie de cuțit, de Dan Victor (București)
  11. Piciorul ascuns al unei lumi șchioape sau Homines – figurile din muzeul de ceară, de Ioana Toloargă (Bumbești-Jiu)
  12. Safari Mode, de Selma Dragoș (Cluj-Napoca)
  13. Măsura lucrurilor, de Radu Popescu (București)
  14. Zloată sau Viitorul Președinte al României, de Radu Popescu (București)
  15. Fragmente, de George Dometi (Oradea)

CONCURSUL DE CREAȚIE DRAMATICĂ DEDICAT PIESEI SCURTE | ediția 2017

„Concursul de Creaţie Dramatică Destinat Piesei Scurte” are ca scop încurajarea dramaturgiei româneşti originale, cu precădere a teatrului scurt, încadrându-se în prestigioasa manifestare culturală orădeană Festivalul de Teatru Scurt, care din 2013 este parte componentă a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.

Organizatorii nu sugerează o tematică anume, lăsând libertate de opţiune creatorilor, criteriul de apreciere al pieselor fiind unul de ordin estetic. Singurul element impus este cel formal, cerut de rigorile teatrului scurt. În accepţiunea organizatorilor, piesa scurtă însumează maximum 25 de pagini (aproximativ 50 000 de caractere fără spaţii), iar montarea ei nu trebuie să depăşească 90 de minute, fără pauză.

Anul acesta au fost înscrise în concurs 13 texte, care au fost citite și analizate de juriul alcătuit din criticii de teatru Elisabeta Pop, Claudiu Groza și redactorul șef al revistei Familia Ioan Moldovan. În urma evaluării textelor, pornind de la premise ce țin de tehnica dramatică şi de valoarea artistică, au fost nominalizate trei dintre acestea, și anume:

  1. SUB – SOUL,  de Crista Bilciu
  2. SUPER OK, de Mircea Moroianu
  3. UNDER CONSTRUCTION, de Marco Tesei

Piesa declarată câștigătoare, în deplin acord al membrilor juriului, a fost „Sub-soul”, scrisă de doamna Crista Bilciu.

Continuă lectura