Ediția 2017

,,Fiind născut în Arad, de multe ori m-am întrebat oare cine locuia în clădirile pe care azi scrie ,,monument istoric” sau ce fel de magazine erau acum 100 de ani în locul farmaciilor și casinourilor care există azi pe bulevard și ce făceau oamenii într-o seară de sâmbătă?

„Migraaaaanţi sau Prea suntem mulţi pe nenorocita asta de barcă”, de Matei Vişniec, regia artistică Ovidiu Caiţa, scenografia Oana Cernea, prezintă un subiect fierbinte al Europei de astăzi, confruntată cu valul de migrabţi din Orient, care asaltează continentul de pe mare. Spectacolul este conceput dintr-o succesiune de scene, care prezintă întâmplări petrecute pe traseul urmat de migranţi, de pe ambarcaţiunea care îi transportă peste mare, cu grupul de călăuze cinice, care îi tratează ca pe o marfă, dar, îşi prezintă bunele intenţii, dându-le migranţilor instrucţiuni de comportament pe mare, apoi, în Europa.

Lui Slava îi moare soţia, Renata. După o vreme, el găseşte e-mailurile soţiei sale, din care reiese că, ani de-a lungul, Renata îl înşelase, paternitatea lui fiind, astfel, anulată. Oricât l-ar durea, el înţelege că nu are niciun drept s-o învinovăţească pe Renata, fiindcă şi el, de aproximativ patru ani, are o amantă. Tot gândindu-se la natura minciunii, Slava hotărăşte să nu mai mintă, să spună doar adevărul. Iar această hotărâre îi aduce noi suferinţe: el devine caraghios şi incomod pentru restul lumii.

Fetița soldat este o poveste pentru toate vârstele și toate timpurile, purtând cu ea parfumul copilăriei dintotdeauna. Lumea văzută prin ochii unei fetițe de 9 ani este plină de candoare și imprevizibilă ca o joacă serioasă de-a viața și moartea. Spectacolul se compune ca un puzzle copilăresc din amintirile despre Bunica, personajul central al acestui Cosmos, stăpâna jocurilor și deținătoarea tuturor micilor și marilor întrebări din univers. Bunica este copilăria, este lumea, este viața. De aceea ea nu are voie să dispară, iar micuța Ami se hotărăște să își salveze bunica de la moarte, antrenând în apărarea ei o întreagă armată de soldăței…

„FAT PIG” de Neil LaBute, este o comedie amară despre subiecte inconfortabile, despre cât curaj avem să fim noi înșine, despre lașitatea în fața unei societăți crude care, aparent, tinde spre perfecțiune dar în realitate pune foarte multă presiune asupra noastră. Această perfecțiune ajunge să o simulăm afișând FORME stabilite de societate ca fiind imaginea perfecțiunii, dar care ajunge doar la formă pentru că fondul se pierde în această uniformizare. „Fat Pig” este povestea unui tânăr corporatist care se îndrăgostește de o simpatică bibliotecară supraponderală, doar că prietenii și colegii de la firmă reacționează puternic la aflarea veștii despre relația „nepotrivită” a tânărului.

Nu mă aștept ca cineva să mai vină azi la teatru doar ca să vadă două ore din agonia unui actor decrepit, într-un teatru mutilat, aflat la capătul unei lumi în agonie. Cred că suntem în fața unui text despre descompunere și destrămare, frici organice și esențiale ale fiecăruia dintre noi. Și despre asta am încercat să vorbim, fiecare în felul în care am avut curajul să ne descoperim. Sigur că, în același timp, spectacolul pune în discuție sensul artei, al teatrului, în perioade incerte pentru societate. Punem întrebări despre statutul artistului și relația lui cu lumea. Dar nu acesta este scopul principal al demersului nostru.

Piesa de teatru „Regele cerb” gravitează în jurul imaginii regelui Deramo, care este convins de către prim ministrul Trataglia că trebuie să se căsătorească pentru a lăsa un moștenitor la tron. Organizează în acest sens o serie de întrevederi cu fete din întreg regatul, fără să țină cont de statutul lor social. Cu ajutorul unor trucuri magice, reușește să-și găsească aleasa. Însă, acesta nu este un final fericit, ci chiar începutul unor serii de încurcături din ce în mai bizare.

Eugen Ionescu socoteşte că lumea este el, şi, ca atare, dacă se va cunoaşte pe sine, va cunoaşte lumea. Dezamăgit şi pasionat, burlesc şi patetic, Eugen Ionescu e un om singur. Îl duce spre solitudine neîncrederea, îndoiala, teama de ceilalţi. Şi totuşi este în el un sentiment de participare la dramele colective ale umanităţii, un sentiment de suferinţă în faţa durerilor ei. El nu se numără printre cei ce beau fără a le fi sete licoarea umanismului. Lui îi este foame şi sete.

Mare şi Mic sunt doi francezi care nu au prea multe perspective profesionale și se hotărăsc să creeze bombe artizanale în oale sub presiune. Iniţiativa lor, aparent fără şanse prea mari de reuşită, se transformă într-o adevărată afacere pe măsură ce experimentele dau roade şi li se alătură câţiva parteneri de nădejde. Îşi creează relaţii cu lumea islamică şi beneficiază de sprijinul tacit al autorităţilor franceze.

Spectacolul intitulat „Coliziuni” vorbeşte despre omul din ziua de azi. Bărbaţi şi femei, poveşti şi evenimente de sine stătătoare, dar, în acelaşi timp, interconectate, care conturează un portret divers despre noi.

Cum suntem noi? Odată drăguţi, altă dată plini de slăbiciuni, tânjim după iubire, dar dacă o primim, nu mai ştim ce să facem cu ea. Luptăm cu ceilalţi şi cu noi înşine, ne susţinem sau ne strivim reciproc, acceptăm şi refuzăm, plângem şi râdem împreună. Ne ciocnim zi de zi, ne despartem, după care ne regăsim.

La început eram doar NOI… și atât. Cu chinurile noastre, cu tristețile noastre, cu bucuriile noastre, cu gândurile noastre. Totul capătă o altă dimensiune pe măsură ce sunt descoperite noi așezăminte, noi sentimente, noi oameni… pe măsură ce ne redescoperim. Cu fiecare cuvânt rostit descoperim o lume

Ce-ar fi dacă-ar fi să ne reîntoarcem la ORIGINI? Am fi diferiți acum?

Aflați într-o lume mult mai rapidă, mai greu de urmat și de înțeles, părinții pot avea surprize în stare să-i destabilizeze atunci când se raportează la copiii lor. La precocitatea lor. La lipsa de preconcepții și la modul în care aleg să-și trăiască libertatea. Pe scurt, veșnicul război între generații.  În spectacolul de la Teatrul de Comedie vom cunoaște cinci părinți care se întâlnesc pentru a judeca și condamna libertățile adolescenței, ascunzându-și sub un văl de pudibonderie și prejudecată propriile porniri la fel de adolescentine.

„Nemulțumit de ceea ce se întâmplă cu viața lui, Edmond decide să o ia de la capăt. La tentațiile străzii, răspunde brutal, cu tăișul ascuțit al lamei, din disperare, neînțelegere, frică. În odiseea lui dureroasă, acesta acumulează trăiri și senzații, traversând bordeluri și cluburi de noapte, în care întâlnirile cu ceilalți sunt frustrante și alienante. Într-o lume plină de „morți”, a fi viu e aspirația obsesivă a protagonistului.