Edițiile anterioare 2016 – 2026

REGELE CERB
Piesa de teatru „Regele cerb” gravitează în jurul imaginii regelui Deramo, care este convins de către prim ministrul Trataglia că trebuie să se căsătorească pentru a lăsa un moștenitor la tron. Organizează în acest sens o serie de întrevederi cu fete din întreg regatul, fără să țină cont de statutul lor social. Cu ajutorul unor trucuri magice, reușește să-și găsească aleasa. Însă, acesta nu este un final fericit, ci chiar începutul unor serii de încurcături din ce în mai bizare.

CONCERT EXTRAORDINAR „DIN BIHOR PÂNĂ-N BANAT”

BÉRENGER – recital Emil Boroghină după „Ucigaș fără simbrie” de Eugène Ionesco
Eugen Ionescu socoteşte că lumea este el, şi, ca atare, dacă se va cunoaşte pe sine, va cunoaşte lumea. Dezamăgit şi pasionat, burlesc şi patetic, Eugen Ionescu e un om singur. Îl duce spre solitudine neîncrederea, îndoiala, teama de ceilalţi. Şi totuşi este în el un sentiment de participare la dramele colective ale umanităţii, un sentiment de suferinţă în faţa durerilor ei. El nu se numără printre cei ce beau fără a le fi sete licoarea umanismului. Lui îi este foame şi sete.

BARACA
Mare şi Mic sunt doi francezi care nu au prea multe perspective profesionale și se hotărăsc să creeze bombe artizanale în oale sub presiune. Iniţiativa lor, aparent fără şanse prea mari de reuşită, se transformă într-o adevărată afacere pe măsură ce experimentele dau roade şi li se alătură câţiva parteneri de nădejde. Îşi creează relaţii cu lumea islamică şi beneficiază de sprijinul tacit al autorităţilor franceze.

COLIZIUNI
Spectacolul intitulat „Coliziuni” vorbeşte despre omul din ziua de azi. Bărbaţi şi femei, poveşti şi evenimente de sine stătătoare, dar, în acelaşi timp, interconectate, care conturează un portret divers despre noi.
Cum suntem noi? Odată drăguţi, altă dată plini de slăbiciuni, tânjim după iubire, dar dacă o primim, nu mai ştim ce să facem cu ea. Luptăm cu ceilalţi şi cu noi înşine, ne susţinem sau ne strivim reciproc, acceptăm şi refuzăm, plângem şi râdem împreună. Ne ciocnim zi de zi, ne despartem, după care ne regăsim.
ORIGINI
La început eram doar NOI… și atât. Cu chinurile noastre, cu tristețile noastre, cu bucuriile noastre, cu gândurile noastre. Totul capătă o altă dimensiune pe măsură ce sunt descoperite noi așezăminte, noi sentimente, noi oameni… pe măsură ce ne redescoperim. Cu fiecare cuvânt rostit descoperim o lume
Ce-ar fi dacă-ar fi să ne reîntoarcem la ORIGINI? Am fi diferiți acum?

EDMOND
„Nemulțumit de ceea ce se întâmplă cu viața lui, Edmond decide să o ia de la capăt. La tentațiile străzii, răspunde brutal, cu tăișul ascuțit al lamei, din disperare, neînțelegere, frică. În odiseea lui dureroasă, acesta acumulează trăiri și senzații, traversând bordeluri și cluburi de noapte, în care întâlnirile cu ceilalți sunt frustrante și alienante. Într-o lume plină de „morți”, a fi viu e aspirația obsesivă a protagonistului.

DRUMEȚIA (sau DESPRE SEXUALITATE AZI)
Aflați într-o lume mult mai rapidă, mai greu de urmat și de înțeles, părinții pot avea surprize în stare să-i destabilizeze atunci când se raportează la copiii lor. La precocitatea lor. La lipsa de preconcepții și la modul în care aleg să-și trăiască libertatea. Pe scurt, veșnicul război între generații. În spectacolul de la Teatrul de Comedie vom cunoaște cinci părinți care se întâlnesc pentru a judeca și condamna libertățile adolescenței, ascunzându-și sub un văl de pudibonderie și prejudecată propriile porniri la fel de adolescentine.

PE JUMĂTATE CÂNTEC
„PE JUMĂTATE CÂNTEC” spune povestea Francescăi de la 5 până la 33 de ani, în nouă tablouri, fiecare surprinzând o vârstă, un univers, o întâmplare dintre cele care contează şi care pot modela sau frânge un destin. O poveste despre ratare, despre ce se întâmplă atunci când nu ai curajul să îţi urmezi visele şi te încurci în propria ta viaţă, ca într-o haină cu câteva numere prea mare. Despre cum ajunge viaţa netrăită să te roadă pe dinăuntru ca un cancer.

ALTE TREI SURORI (Variațiuni după Cehov)
„Ştii de ce zboară cocorii, de ce se nasc copiii, de ce sunt stelele pe cer… Trebuie să ştii pentru ce trăieşti, altfel totul e o absurdă prostie”…de aici încep Alte trei surori…Plâng, râd, dansează, iubesc şi …aşteaptă…Cineva va veni şi se va face linişte şi lumină…Când? Poate mâine sau altă dată…” Peste două sute sau trei sute de ani oamenii vor fi fericiţi” Oare?

UN STEJAR
Prin proiectul propus de Bobi Pricop, Teatrul Tineretului vă invită să experimentați teatrul într-un mod surprinzător. Ineditul piesei „Un stejar” constă în faptul că unul dintre cei doi actori care vor juca în spectacol acceptă provocarea de a se afla la prima întâlnire cu textul chiar în timpul reprezentației, în faţa publicului. Actorul invitat se va urca pe scenă, alături de actorul Teatrului Tineretului, Mircea Postelnicu, fără să știe nimic despre piesă și fără să fi văzut spectacolul în prealabil.

OLEANNA
„[…] Oleanna” de David Mamet este o piesă de teatru în două personaje ce ridică probleme importante în evoluția societății contemporane, precum corectitudinea politică și definirea deficitară a termenilor în comunicare. Personajele care participă la construcția conflictului dramatic al textului sunt Carol (Irina NAUM), o studentă și profesorul ei John (Cristi NAUM). Acțiunea se petrece în biroul lui John. Carol îi mărturisește profesorului că, deși i-a citit cartea, nu a înțeles deloc cursul, mai cu seamă teza conform căreia studiile universitare, ca fenomen de masă, ar fi o utopie.

EDMOND
„Nemulțumit de ceea ce se întâmplă cu viața lui, Edmond decide să o ia de la capăt. La tentațiile străzii, răspunde brutal, cu tăișul ascuțit al lamei, din disperare, neînțelegere, frică. În odiseea lui dureroasă, acesta acumulează trăiri și senzații, traversând bordeluri și cluburi de noapte, în care întâlnirile cu ce

SOLDATUL DE CIOCOLATĂ (sau ARMELE ȘI OMUL)
Piesa Armele și omul, a fost scrisă de Bernard Shaw când avea 38 de ani și a fost reprezentată pentru prima dată, în anul în 1894, la Londra. Succesul nu a întârziat să apară chiar de la premieră, iar opinia despre Shaw ca fiind unul dintre cei mai inteligenți dramaturgi din Londra a fost unanimă. Patru ani mai târziu va fi publicată în colecția numită Piese plăcute. Deși nu a fost mai deloc jucată în România, în lume a rămas una dintre cele mai populare și mai des montate comedii.

PLAY STRINDBERG
„Play Strindberg”, de Friedrich Durrenmatt transformă drama „Dansul Mortii” a lui August Strindberg într-o comedie neagră, în cheie comic-absurdă, imaginând căsnicia ca pe un meci de box în 12 reprize, o luptă fără reguli și fără învingători, doar învinși… Este povestea unei actrițe „ratate” – Alice și a lui Edgar – un căpitan „ratat”, eșuat pe o insulă ca șef al unei închisori, care-și traiesc povestea unei căsnicii „ratate” în care sunt condamnați de 25 de ani să trăiască și să se lupte feroce.

TOTUL E RELATIV
Greg și Ginny sunt tineri, se iubesc și sunt pe punctul de a se căsători. Numai că Ginny ține ascunse de Greg câteva detalii despre viața ei, care ar putea arunca în aer liniștea viitorului cuplu. Acesta este și momentul când în poveste intervin Philip și Sheila, un cuplu mai în vârstă, cu nelămurite – încă – și, tocmai de aceea, amuzante legături cu tinerele personaje. Încurcături de situație, de limbaj și de intenții sunt presărate de-a lungul piesei, sporind tensiunea și desfătarea spectatorului. Iar la sfârșit câteva întrebări ne rămân agățate în minte: este dragostea sinceră, cât suntem dispuși să mințim într-un cuplu, cât este adevăr și cât este amăgire într-o iubire?