Spectacole invitate 2016
NASTASIA – POVESTE DE CARTIER
”[…]Victor Ioan Frunză a întocmit propriul său scenariu dramatic, a rescris practic piesa, a concentrat-o, dar, si mai important, a contemporaneizat-o. […] Totul se petrece în lumea de azi şi totul ia forma nu a unei poveşti dintr-o mahala, ci a unei poveşti de cartier.
REASONS TO BE PRETTY
„REASONS TO BE PRETTY e un spectacol despre oameni normali cu drame absolut normale, care sunt condamnați să trăiască într-o cultură a extra-ordinarului, cultură în care standardele de frumusețe se referă doar la aspectul fizic. Dramele celor patru personaje devin adeseori ridicole sau absurde pentru că nimeni nu s-ar fi gândit cât de mult contează astăzi felul în care ne percep ceilalți.
SARUMANADECATMAPLIMBAM
Sărumânadecâtmăplimbam e un text contemporan scris de ploieșteanca Mihaela Mihai și pus în scenă la Teatrul Artemotion din Oradea cu sprijinul Fundației col. Ioan Baciu. Premiera a avut loc în 16 octombrie la Oradea și îi are ca protagoniști pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Lupu.
SSSSSST!!!
ŞşşŞşT!!! Doar o şşşupercomedie în care partenerul de scenă e publicul. Un spectacol care ”mătură credințele despre teatrul știut de până acum de noi și deschide o nouă ușă către teatrul semi-mut. Publicul și actorul lucrează împreună îmbinându-se ca două picături de rouă, astfel singurele sunete care se aud sunt râsetele spectatorilor și aplauzele lor.
SVEJK
Svejk – Spectacolul are la bază dramatizarea realizată de regizorul Alexandru Dabija, inspirată de cartea scrisă de Jaroslav Hašek – Peripețiile bravului soldat Svejk (traducerea Jean Grosu). Este considerată una dintre cele cele mai memorabile și reușite scrieri satirice din literatura mondială, fiind pe lângă un inteligent și convingător manifest anti-război, și unul din cele mai amuzante romane scrise vreodată.
IUBESTI? PLATESTI!
”Trei actori (Corina Cernea, Sorin Ionescu, Georgia Căprărin), un text excelent adaptat după un dramaturg rus şi o regie inspirată a Denisei Vlad […] Spectacolul-comedie porneşte de la un act de shopping extrem, pasiunea unei amante tinere pentru soţul alteia merge până acolo încât soţia primeşte o ofertă financiară pentru eliberarea prizonierului în căsnicie.
A DOUASPREZECEA NOAPTE
”[…]Spectacolul de la Metropolis, ca de altfel toate montările lui Victor Ioan Frunză din ultima perioadă, la care lucrează cu o echipă bine sudată, are meritul de a fi în același timp o excelentă comedie de public, unde râzi în hohote minute în șir, la scene jucate impecabil, și o cercetare inteligentă, în centrul căreia se află omul, „acest animal ciudat”.
BAL MASCAT
BAL MASCAT este o dramă muzicală în trei acte (cinci tablouri) compusă de Giuseppe Verdi. Acţiunea se desfăşoară la Boston şi în împrejurimi, la sfârşitul secolului al XVII -lea și se concentrează în jurul guvernatorului Riccardo, conte de Warwick. Guvernatorul este îndrăgostit de Amelia, soţia secretarului şi prietenului său Renato.
CAZUL
Piesa CAZUL a primit premiul pentru debut la concursul de dramaturgie lansat de Teatrul „Szigligeti”, Teatrul „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc, respectiv Universitatea de Arte Târgu-Mureș. Spectacolul este o producție dedicată tinerilor aflați la începutul carierei lor, dar care s-au remarcat deja prin activitățile lor artistice.
ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA
Indragostitii din Ancona – Tomao Nicomaco, un Don Juan văduv și bogat, aflat la ultima tinereţe este cel mai important om din oraș. Fiica sa, Lucia – bâlbâită şi mioapă, este îndrăgostită foc de Luigi, un cântăreţ ambulant care îi împărtășește sentimentele. Însă, Don Tomao vrea să o căsătorească cu altcineva.
LEGENDA SFÂNTULUI BEȚIV
Legenda Sfantului Betiv – Andreas este un ”clochard” în Parisul mijlocului de secol XX. Înnoptează pe sub podurile Senei, se acoperă cu presa furată zilnic de prin tomberoanele răsturnate pe trotuare, își petrece timpul împreună cu o mână de cerșetori la fel de zdrențăroși ca și el. Singura deosebire față de grupă: Andreas este un bețiv fericit care a făcut din alcool un sprijin în viață, o filozofie, un crez.
LEONCE SI LENA
LEONCE SI LENA – un prinț din Regatul Popo şi o prinţesa din Regatul Pipi, sunt obligați de către părinții lor să se căsătorească – o căsătorie aranjată care are, în fond, un scop politic. Însă, cei doi prinți decid să fugă de un asemenea aranjament, chiar înainte să se cunoască. Dar destinul le joacă o festă și în drumul lor se întâlnesc și, fără a cunoaște adevărata identitate a celuilalt, se îndrăgostesc.