Treci la conținutul principal

Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2024. Premii și premiați ai ediției a XXVII-a Festivalului de Teatru Scurt

Ediția a IX-a a Festivalului Internațional de Teatru Oradea a ajuns la final după 9 zile intense de teatru! Ne-am bucurat de o selecție excelentă și bogată de spectacole, de concerte, evenimente culturale conexe și întâlniri artistice frumoase.

Anul acesta festivalul a cuprins trei mari secțiuni:

  • SPECTACOLE INVITATE – OFF CONCURS, secțiune dedicată orădenilor, care are scopul de a aduce în fața spectatorilor producții ample, ce se află în top celor mai bune producții la ora actuală în teatru.
  • Secțiunea OUTDOOR – care are scopul de a transforma strada într-o mare scenă și de a oferi trecătorilor puțin din magia teatrului. Toate evenimetele outdoor au fost anul acesta gratuite. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Muncipiului Oradea și al Consiliului Local Oradea.
  • Secțiunea concurs – FESTIVALUL DE TEATRU SCURT, ajuns la ediția cu numărul XXVII anul acesta. Au concurat 18 spectacole de la teatre din țară și străinătate pentru cele cinci premii acordate de juriu: premiul pentru cea mai bună actriță, premiul pentru cel mai bun actor, premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru cel mai bun spectacol și premiul pentru cea mai bună scenografie.

Selecția a fost realizată de către Conducerea Teatrului Regina Maria, cu mulțumiri speciale directoarei Trupei Iosif Vulcan Victoria Balint și managerului Teatrului Regina Maria Daniel Vulcu, iar juriul a fost format din trei personalități ale lumii teatrale, și anume: regizorul Bobi Pricop, scenografa Irina Moscu și actrița Cosmina Stratan.

  1. Premiul pentru cea mai bună actriţă:

Nominalizări:

  • Csilla Albert pentru rolul Elektra din spectacolul „Elektra” de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
  • Diana Văcaru-Lazăr și Cendana Trifan pentru rolurile din spectacolul „Mamă”, de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  • Blanca Doba pentru rolul Cavalerul din spectacolul „Falsa Servitoare”, de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Premiul pentru cea mai bună actriță îi revine actriței Csilla Albert, din spectacolul „Elektra” de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.

  • Premiul pentru cel mai bun actor:

Nominalizări:

  • Lucian Ionescu pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the Angry Inch”, de la Teatrul „Stela Popescu” din București
  • Emilian Oprea și Ciprian Chiricheș pentru rolurile Travelin, respectiv Lelio din spectacolul „Falsa Servitoare”,de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila
  • Matei Chioariu pentru rolul Michel din spectacolul „Adevărul”, de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara

Premiul pentru cel mai bun actor îi revine actorului Lucian Ionescu, pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the Angry Inch” de la Teatrul „Stela Popescu” din București

  • Premiul pentru cea mai bună scenografie

Nominalizări:

  • Golicza Előd și Bajkó Blanka Alíz pentru decorul, respectiv costumele din spectacolul „Deposedați”, de la Teatrul Național Csokonai Debrecen, Unagaria
  • Adrian Balcău pentru scenografia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, de la Teatrul Metropolis, București
  • Dragoș Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Elektra”, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Premiul pentru cea mai bună scenografie îi revine scenografului Dragoș Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Elektra”, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.

  • Premiul pentru cea mai bună regie:   

Nominalizări:

  • Andrei Măjeri pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, de la Teatrul Metropolis, București
  • Botond Nagy pentru regia spectacolului „Elektra”, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
  • Diana Mititelu pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate”, de la Teatrul de Stat Constanța

Premiul pentru cea mai bună regie îi revine regizorului Andrei Măjeri, pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, de la Teatrul Metropolis, București.

  • Premiul pentru cel mai bun spectacol:

Nominalizări:

  • „Hedwig and the Angry Inch”, regia: Răzvan Mazilu, de la Teatrul „Stela Popescu” din București
  • „Elektra”, regia Botond Nagy, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca
  • „Falsa servitoare”, regia Alexandru Mâzgăreanul, de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Premiul pentru cel mai bun spectacol este acordat spectacolului „Hedwig and the Angry Inch”, de la Teatrul „Stela Popescu” din București

Juriul a hotărât ca anul acesta să acorde un premiu special al juriului, care îi revine echipei de actori din spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regia: Andrei Măjeri, de la Teatrul Metropolis, București.

Vă reamintim că Festivalul Internațional de Teatru Oradea este organizat de Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Fundația Culturală FITO, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

Mulțumim tuturor celor care care au fost alături de noi în organizarea Festivalului Internațional de Teatru Oradea: Consiliului Județean Bihor, Primăriei Municipiului Oradea, partenerilor noștri de încredere Visit Oradea, partenerului de mobilitate – D&C, sponsorilor: Bers Nova, Liberté Parfum, Good Israel, Leonidas, eNeRGO, Florăria Je T`aime, OTL, Rotary Club Oradea Art Nouveau, Editura Ratio et Revelatio, SemiramiS Bistro, Restaurant Cofetărie „La Teatru”, Izvorul Minunilor, Drugaș Club, Ideart și Asociația Anonim

Partenerilor Media: Radio Transilvania, Radio România Actualități, Bihoreanul, Cotidianul Crișana, Jurnal Bihorean, Bihon, Revista Zile și Nopți, Bihorștiri, Evenimente Oradea, Agerpres, Oradea în Direct, Aleșd Online, InfoOradea, UZP Bihor, Utopium, Ovi Dan.

Alte Evenimente

Afis web Eu pentru cine votez c337408d

31 mai, ora 19:00
Locație: Piața Unirii – tramvai – Parcul 1 decembrie
Teatrul Regina Maria Oradea

Afis web Eu pentru cine votez c337408d

Sâmbătă, 1 iunie
Locația: Piața Unirii – Tramvai – Parcul 1 Decembrie – Tramvai
🎭 Teatrul Regina Maria Oradea

teatrul oradea 16 2023

SPONSORI

Parteneri Media

PARTENERI DE MOBILITATE

Organizatori

Cu sprijinul