BÉRENGER – recital Emil Boroghină după „Ucigaș fără simbrie” de Eugène Ionesco

SALA ARCADIA

30 septembrie 2017 19:00 - 20:30 SALA ARCADIA

Eugen Ionescu socoteşte că lumea este el, şi, ca atare, dacă se va cunoaşte pe sine, va cunoaşte lumea. Dezamăgit şi pasionat, burlesc şi patetic, Eugen Ionescu e un om singur. Îl duce spre solitudine neîncrederea, îndoiala, teama de ceilalţi. Şi totuşi este în el un sentiment de participare la dramele colective ale umanităţii, un sentiment de suferinţă în faţa durerilor ei. El nu se numără printre cei ce beau fără a le fi sete licoarea umanismului. Lui îi este foame şi sete. Eugen Ionescu nădăjduieşte în aptitudinea omului de a fi om… El exaltă omul în faţa a ceea ce-l zdrobeşte, în faţa a ceea ce consideră că e nonsensul destinului său, cu o pasiune şi o revoltă care are, nu o dată, accente cutremurătoare.

Eroii lui Eugen Ionescu pornesc în viaţă cu un elan de inconştienţă, de veselie, cu aspiraţii nebuneşti, cu o pasiune pe care nici moartea n-o dezarmează. El aduce în vârful condeiului său o vibraţie frenetică şi chiar dacă fatalitatea pluteşte în aer, omul păstrează până în ultima clipă vestigiile unei posibile, dar ratate măreţii.

Teatrul lui constituie un amestec rafinat de lumină şi umbră, făcut să ne releve enigme care se pot dezlega cu mai multe chei. Sunt enigme vechi de când lumea şi care au primit soluţii vechi de când lumea. Într-un anume sens, avem de-a face cu probleme rezolvate, dar care au supravieţuit…soluţiilor. Prin aceasta sunt tragice.

 

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Vă aşteptăm la teatru!

CUMPĂRĂ BILET!