ANIVERSAREA

CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

28 septembrie 2016 17:00 - 18:20 CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

ANIVERSAREA este un text olandez contemporan, dramaturgul – Jeroen Van Den Berg – fiind regizor ”la bază”, profesor de regie şi dramaturg de succes. Povestea este extrem de dură, foarte vie, foarte actuală. Textul ”vorbeşte” pe limba noastră, limba de astăzi …. este o poveste de viaţă puternică şi cred că mulţi spectatori se vor regăsi – fie în unul din cele cinci personaje, fie în cunoştinţe, prieteni care trec acum sau au trecut prin situaţii precum cele din spectacol.

E o poveste care va emoţiona cu siguranţă, este o comedie „dark”, sau dacă vreţi, dramă cu momente comice. Se vorbeşte în spectacol despre o familie complet disfuncţională, care trăieşte în minciună, în ipocrizie, trăieşte acoperită de prefăcătorie.

Aniversarea unei zile de naştere crează cadrul destrămării acestei ipocrizii şi revelarea adevăratei disfuncţionalităţi din interiorul familiei. O disfuncţionalitate care, din nefericire, se regăseşte şi în viaţa multor familii din jurul nostru.
Spectacolul a participat la Festivalul BiTEi la Chișinău în data de 2 iunie 2016.

Distribuţia:
Mama: DANIELA BUCATARU
Tata: SORIN CIOFU
Esther: ALEXANDRA VICOL
Jurgen: RĂZVAN AMITROAEI
Thea: GINA PĂTRAŞCU ZAMFIRACHE

Traducerea:
LILIANA ALEXANDRESCU
Regia: ERWIN ŞIMŞENSOHN
Scenografia: IULIANA GHERGHESCU
Coregrafia: VICTORIA BUCUN
Muzica și Sound design: ANA TEODORA POP
Video design: ANDREI COZLAC